Noutăţi

Visislim – marca N1 a anului 2011

În anul 2011 mărcile mari au avut o ocazie serioasă de a sărbători. La sfârşitul lunii octombrie reprezentanţii de elită în afaceri s-au adunat la un cocktail cu ocazia premiilor anuale de prestigiu „Cele mai bune mărci” (Best Brand Awards).

Realizările celor nominalizați au fost evaluate de peste 100 de persoane renumite. Printre brand-urile, puse în poziţiile de frunte, sunt firmele lidere ca bTV, Mercedes-Benz, Prima Bancă de Investiții, Radisson Blu, Vivacom, spitalul „Tokuda” şi alţi.

O agitaţie neprevăzută  a avut loc la prezentarea mărcii № 1 din categoria „Sănătate şi Frumuseţe” – Vitaslim (Visislim). Acest lucru a fost provocat de apariţia surpinzătoare a „fetei de aur” a gimnasticii artistice Simona Payceva. Ea s-a urcat pe scenă şi a preluat rolul liderilor. Campioana mondială a împărtăşit cu noi experienţa sa cu unul din produsele cele mai noi al mărcii – Visislim VITAMINS. Simona a arătat tuturor cutiuţa portocalie și a adăugat: „De când am aflat de ele m-au cucerit cu calităţile lor. Ca sportivă am încercat multe astfel de produse, dar numai cu Visislim VITAMINS într-adevăr am simţit efectul. Mă simt energică și plină de viață. Indiscutabil Visislim VITAMINS sunt vitaminele mele!”

Aceasta prezentare neaşteptată a Simonei a ridicat comentariul la una din prezentatoare – „Foarte interesant, trebuie neapărat să le încerc!”. Interesul faţă de noul produs a molipsit repede şi restul oaspeţilor la party. Printre ei au fost multe persoane renumite, artişti şi femei frumoase cunoscute, câștigătoare ale diverselor concursuri de frumusețe.

* Visislim este proprietatea Vitaslim SRL pentru România.